-Atunci ... in cazul acesta eu sunt pregatita sa iti raspuns la intrebari,spuse fata asezandu-se la loc pe nisip si asteptand.
Isi trecu de cateva ori mana prin parul inca ud,privind in continuare catre ocean.

-Pai...Cum de puteti trai atat de mult?De ce orasul vostru s-a scufundat in ocean?spuse el cazand pe ganduri,cautand niste intrebari.

-Traim datorita cristalului,care ne mentine in viata pe o perioada foarte lunga.Orasul s-a scufundat in urma cu 8 000 de ani,dupa infrangerea Athenei.Tatal meu a vrut sa foloseasca puterea Cristalului in scopuri militare si Zeii ne-au pedepsit ...

-Aham,spuse baiatul concentrat la ceea ce spunea printesa,incercand sa memoreze in minte,pentru a nota pe unul dintre caietele lui pentru expeditie.

-Tu ce sti despre Atlantida?intreba Kida incepand sa se joace cu cateva fire de nisip auriu.Ce stiu oamenii de la suprafata despre noi?

-Momentan toti cei de la suprafata,inclusiv eu,stiu ca Atlantida s-a scufundat acum cateva mii de ani,ca era un popor destul de evoluat si ca acum se presupune ca nu mai exista...

-Si totusi ... tu credeai ca existam inca,murmura fata adancindu-se in ganduri.Deasta ai pornit in cautarea noastra,nu?Stiai ca undeva in adancurile Atlanticului Inghetat exista orasul pierdut ...

-Da,credeam...Totul mi-a fost confirmat cand am vazut acum cateva luni harta catre orasul pierdut pe biroul tatei...Am stiut ca asta era visul lui,iar acum aveam eu ocazia...Avea sa fie mandru de mine...

-Bine ... atunci ... continua Kida gandindu-se la toate persoanele pe care le prinsese incercand sa ajunga in oras.Atunci povesteste-mi despre tatal tau!Cum era?Ti-l mai amintesti?

-Avea parul lung ca si al meu,desigur,blond,dar cu cateva fire albe...Mai bine spus,arata ca si mine.Doar ca in varianta mai batrana.

-Si ... cum se comporta cu tine?Despre ce iti vorbea atunci cand statea cu tine?continua bineinteles printesa cu intrebarile.

-Ma iubea foarte mult,eram cei mai buni prieteni...Mereu m-a considerat cadoul lui,minunea lui...

Zambi auzind toate acestea si,involuntar se gandi la tatal ei,care deobicei era prea ocupat cu Impreiul pentru a mai petrece si timp cu ea.

-Desigur,a inceput sa tina la mine mai mult,dupa moartea mamei...Eu eram singurul lucru pe care il mai avea,spuse cu o urma de tristete in glas.

-Cand ... cand a murit mama ta?Si de ce?reincepu Kida bineinteles cu intrebarile.
Tacu insa imediat dupa aceea,reamintindu-si brusc de mama ei.